Iarna, un anotimp minunat care reuşeşte de fiecare dată să ne stârnească la noi provocări.
Cu mâini de gheaţă încep s-adun din toate părţile zăpadă, gânduri unele reci şi goale, friguroase şi tăioase altele calde şi blânde ca să realizez un om de zăpadă. Un amalgam de trăiri se contopesc, iar tăvălugul şi bulgărele format când o ia la vale capătă proporţii şi e greu de oprit. Nu cred că trebuie stopat ci mai degrabă lăsat să-şi descătuşeze forţa.
Construcţia finală se lasă aşteptată, dar de fiecare dată capătă noi dimensiuni. O fărâmă, o moleculă şi uite aşa apare primul bulgăre concentric care reuşeşte să-nchege amintiri, speranţe, vise. Oricând poţi reveni asupra lor să le modifici structura şi aspectul. Aşa de simplu să fie şi în viaţa reală?
De multe ori ne pierdem în trecut şi rămânem prizonierii lui, uitând de prezent şi distrugând viitorul. Singurele amintiri benefice sunt cele care te ajută să trăieşti în prezent şi care te ţin ancorat de drumul tău, restul sunt experienţe care te definesc şi te transformă.
Încă un bulgăre, iar am început să mă joc. Mă dau peste cap, mă tăvălesc, râd cu dinţii la soare şi mai adaug un element. Uşor eşafodajul construcţiei mele este fixat şi aşteaptă să fie personalizat, să prindă viaţă şi contur. Nişte năsturei din huma umezită care tare greu reuşesc să se lipească, la ochi parcă e nevoie de strălucire (de vise realizabile şi semănate mai departe, să prindă rădăcini), iar guriţa e discret conturată (vorbele atent alese ca să-mprăştie bucurie).
Găsesc oameni de zăpadă la tot pasul, aşa că mă gândesc că fiecare fiinţă are micul său univers care se conectează la ceilalţi. Mulţi se topesc până la urmă ca şi gândurie şi lucrurile lăsate în urmă, se transformă în şuvoie minunate de apă (energie) care uşor şoptesc şi bolborosesc înghiţite cu lăcomie de flămândul pământ… ce minunată metamorfoză.
Orice zi e un dar, aşa că avem de fiecare dată ocazia să fim cine vrem şi să alegem. În fiecare zi mă transform, iau decizii sunt împăcat cu mine? O întrebare la care fiecare dintre noi ştie sau caută răspunsul.
În fiecare zi realizez un om de zăpadă şi ţinându-ne de mâini alunecăm uşor pe calea noastră. E iarnă, e luminos, ne-nvârtim şi privim încrezători în zare.