Eu cu mâna mea am adus-o în casă. Wow ce jucărie minunată! Wow câte scheme poți să faci cu ea!

Nu-mi venea să cred cum o jucărie de lemn, cu o ață, inventată acum 300 de ani, poate să bată jocurile pe calculator, ajungând virală în 2017.

Cică copilul își îmbunătățește coordonarea mână-ochi, atenția, perseverența, precizia, concentrarea și o să devină mai bun la activitățile de fiecare zi sau sporturi. Bineînțeles, dacă nu este  dus totul la extrem.

Îți vine să crezi că au intrezis-o în școli considerând-o armă albă? Vai, ce oameni insensibili!

Ăăăă da! Recunosc! Cu vrăjeala asta am trăit și eu până mi-am băgat drăcovenia în casă. Prima lună eram în extaz. Apoi, încetul cu încetul, lucrurile au început să se complice.

Au început atacurile…

Atac pe ascuns:

Obișnuiesc să trec prin camera copiilor, înainte să merg la somn și să-i învelesc. Tiptiiil să nu-i trezesc. Apoi, calc pe dărăboaia de lemn. Scot un chițăit deznădăjduit, în timp ce-mi sar lacrimi din ochi, căzând cu fundul de covor.

Primul instinct a fost să o pun la gunoi – așa merita dihania. Apoi, mi-am amintit că am dat o groază de bani pe ea… așa că, e timpul să discut cu ei serios despre ținutul lor într-un singur loc.

Atac în masă:

Cu timpul, au început să se înmulțească! Copiii nu mă lasă să le arunc pentru că au valoare sentimentală.

Am zis… bine. Atâta timp cât stau înșirate cuminți pe mobilă, ca la muzeu, după ce nu le mai folosesc. Băieții s-au conformat.

Ce rău pot să facă micuțele?!! Uite ce inofensiv stau ele acolo înșirate.

Asta până într-o zi când ștergeam praful. Dau peste una din greșeală și-mi cade direct pe picior. O durere ca un trăznet mă lovește fix în degetul mare.

Mă aplec din instinct.

Rău am făcut!

Ca și piesele de domino s-au răsturnat pe rând și mi-au aterizat pe cap și spate. La cum veneau peste mine am crezut că vine avalanșa. După ce m-au lovit ca pe tobă, rânjeau hidos de jos afurisitele…

Praful să le înece că pe acolo nu mai trec… am zis!

 Atac de panică:

Să te poți da mare în fața blocului necesită exersare. Nu sunt suficiente doar două, trei scheme. Cu cât viteza e mai mare sau figura mai complicată îți crește nivelul printre puști. Și atunci trebuie să exersezi.

În urma acestor exersări intense și pline de patos am dezvoltat atacuri de panică.

Când văd cum bila trece la milimetru pe lângă plasmă mai să o spargă, maşina de spălat, mașina vecinului, oglinzi, uși… capul meu, inima îmi sare din piept și abia dacă mai respir.

Ei susțin că au control, e adevărat, încă nu au spart nimic, dar inima mea… vai inima mea!!!

Atac la demnitate:

Am zis că nu e drept să o urăsc fără să o cunosc și că e cazul să mă împrietenesc cu animalul.

Vă spun eu… așa umilință mai rar am tras. Eu, o jâbă de femeie, să nu pot să fac mai mult de o schemă?!  Să mă bată din orice poziție doi puști?!

Atac la zile unice:

Greu mai găsesc timp liber să stau cuminte în dormitor și să citesc o carte. Am tras o săptămână ca o nebună să-mi pot permite acest moft. Dimineața deschid ochii, mă întind leneșă și nu-mi vine să cred că a venit ziua aceea.

Deodată intră copiii în dormitor.

– Azi este concursul de kendameeeeee. Trebuie să mergeeeem.

– NUUUUUUUUUUUUU!!!

Mă târăsc din pat și merg cu ei. Ajunsă acolo… îmi vine să mor. Peste 200 de copii, majoritatea băieți, toți cu kendame în mâini și o super mare gălăgie. Ohhhhhhh, eram exact în locul în care visam eu să fiu. Ce drăguț! Când am aflat că sunt primii în concurs m-am bucurat. Scap repede și pot să mă întorc în raiul meu.

Apoi coboară cel mare emoționat de pe scenă:

– Mami, m-am calificat în următoarea etapă!!

– Cuuuuum piz… adică… Bravoooo!!!!! Ești cel mai tare!!!!!  Mă aud rostind entuziasmată!!!  În final, nu a câștigat nimic. Important a fost că am stat până aproape la final (4 -5 ore).

 Atac la buget:

Prețurile variază de la câteva zeci de lei la câteva sute, iar diferența de bani vine din materialele din care este realizată.

Și de aici nebunia – cam după o lună se strică și stau pe capul meu până le cumpăr altele. Greu să-i convig să mergem pe costuri mici pentru că: Nu’s bune, nu au cupele mari, bila nu e bună și nu ne ies schemele!!

 Atac în intimitate:

Mă plimbam printr-o pădure când deodată un urs fioros mă mușcă de coaste. Mă zbat disperată să scap de fiară. Încerc să fug. Speriată de moarte. Deschid ochii.  Constat că sunt în dormitor. Din fericire, a fost un vis. În schimb, durerea din coaste încă era acolo. Normal!!! Stăteam pe KENDAAAMAAAAAAA!!!!!!!

Nu știu ce căuta în patul meu. Probabil, cineva micuț și inofensiv, a adus-o și a uitat-o acolo.

Și daaaa! M-am săturat! Nu-mi pasă că toată lumea o place. Eu m-am sucit!!!

Numai pe mine mă atacă Kendama? Sunt singura victimă?