Copiii. Adevărul. Și adevărul lor.

Zâmbesc mulțumită. A trecut vacanța de vară, dar nu a trecut degeaba. Pot să jur cu mâna pe inimă că a fost cea mai cea.

Au vizitat orașe noi, castele, cetăți, muzee. Parcurile au fost bătute-n lung și-n lat. S-au bucurat de aerul de la munte. Răcorirea în râu a fost bifată și ea. Cățăratul prin copaci nu a fost ratat. Au fost în două tabere (de cercetași și chitară). Prima vară în care s-au trezit la ora 11. Și-au făcut foarte mulți prieteni cu care au bătut toata ziua mingea, au jucat țigle, ascunsa … toate jocurile pe care le jucam și eu în copilărie. Ture cu bicicleta sau cu penibordul. Adevarate competiții de Kendama și Pill au fost date în fața blocului. Abia reușeam să-i aduc în casă la ora 22.00. A fost prima vacanță în care au fost mai independenți și mai sociabili. Nici cititul nu a fost lăsat mai prejos – au citit 5 cărți fiecare.

Cu așa bilanț de vară perfectă mă așez lângă ei și-i întreb:

– Cum a fost vacanța asta?

– Suuuper!

– Ia să vedem ce ați făcut vara asta?

– Am stat pe tabletă.

Liniște.

Aștept. Aștept. Fac doi pași. Mă opresc. Au foarte multe, mă gândesc eu. Trebuie să-i las să-și pună în ordine gândurile.

Cum pauza nu se mai termină forțez nota.

– Și altceva?

– Atât.

– ???!!!!??!!!?!!?!!!

– Ba nuuuu! Sare cel mic ca fript.

Hai că parcă-mi vine inima la loc.

– Am stat și pe calculator!

– ???!!!!??!!!?!!?!!!