Care’i faza cu pătrățelele??!!!!

Minecraft în sus, Minecraft în jos, dacă nu se joacă se uită la tutoriale. Gata cu limba „minicrăftscească”! Trebuie să văd care’i faza!!!! Refuz să pierd teren. Nu vreau să fiu o mamă „expirată”!

Zis și făcut pun mâna pe tabletă și le spun:

Fraților, pârtie! Intru în Minecraft la voi. Nu poate fi lumea aia pătrățoasă chiar atât de imposibilă. O fentez eu cumva… dau la vinclu (pentru mamele care nu au copiii la fotbal; “vinclu” e când șutezi la poartă sus în colț și sigur dai gol).

Foarte încântați de prezența mea virtuală, băiețandrii mei, acum formați din cuburi și cu fețe de bolțari, încep cu politețe să-mi prezinte lumea nestemată și nemărginită. Zâmbesc, dau impresia că pricep (deși nu pricepeam o iotă) și mă las pe mâna lor.

– Trebuie să tăiem copaci și să spargem piatră pentru materiale de construcție. Apoi construim un buncăr să ne adăpostim la noapte.

– Este foarte periculos afară noaptea, sunt monștri, lavă și “creeper” care explodează! adaugă cel mic.

Îmi mai explică că trebuie să vânezi porci și oi dacă mi se face foame.

Gata! Ne apucăm de săpat în pământ. Bine, dau și eu pe unde apuc. Băiețașii mei și-au luat rolul foarte în serios. Îmi arată cu răbdare fiecare șmecherie, vânau și pentru mine, mi-au adus flori, apoi mi-au construit un pat unde să dorm. Făceau totul cu o maturitate pe care eu nu am mai văzut-o la ei până atunci.

Cum săpam eu aiurea, nu știu ce fac, sparg tavanul abia terminat.

– Mami, nu distruge ce am construit, vrei să intre un zombie? Ți-am mai spus că e periculos noaptea!!

– Vai, au intrat doi! Hai să-i omorâm! Lupte, treburi, complicații…

– Gata, acum ești în siguranță!

Hopa, devine interesant! Ușor, ușor mă învârt și mai răstorn ceva.

–  Mami, potolește-te! Nu e bine! Lasă că repar eu! Tu stai cuminte pe pat până se face dimineață.

Clar deja rolurile erau schimbate, ei erau cei care dețineau controlul, știau ce aveau de făcut și eu eram copilul care trebuie educat. Mă uitam cu drag la ei ce frumos colaborează, cum își împart sarcinile. Mă simțeam protejată și nu îmi venea să cred cu câtă maturitate și responsabilitate tratau totul. Tare mândră eram de ei!

Când s-a făcut dimineață (mai exact 2 minute), eroii mei m-au lăsat să mă plimb printre copacii colțuroși și oile pătrățoase, în timp ce ei construiau o casă mică și frumoasă.

Fac ce nu fac și unul mă strigă:

– Mami, unde mergi?

– Nu știu?

– Hai înapoi!

– Cum?

– Of, de ce te îndepărtezi, vrei să te pierdem?

Îmi vine o idee. Apăs pe tastă lung și o iau la fugă zicând:

– Nu tu erai cel care dispărea când îmi era lumea mai dragă? Ce tare! Era momentul meu de glorie!!!

Sar după mine încercând să mă oprească:

– Mamă, se înserează și te putem pierde.

– Stai!!! Nu vreau să pățești ceva!!!

– De ce te porți ca o „tâmpă”!?

După 20 de minute am învățat toți o lecție.

Eu am înțeles că atunci când sunt în situația de a deține ei controlul știu să fie generoși, protectori și responsabili. Ei au văzut că nu e ușor să ai grijă de cineva atunci când nu te ascultă.

Poate ar fi bine să dai o fugă la cel mic și să-l provoci la o aventură; așa o să înțelegi mai bine cum stă treaba. 

Am făcut și poză cu căsuța. Am înțeles că se pot construi case și mai mari, dar necesită timp. Timp pe care noi nu vrem să-l investim doar în joc deoarece suntem ocupați cu alte activități.

Ne place sau nu, Minecraft este jucat și iubit de copiii din întreaga lume.  Poți să construiești aproape orice din cuburi simple și colorate. Mie îmi place pentru că le solicită foarte mult imaginația.

ATENȚIE!! Jocul video este ok atunci când este utilizat cu măsură deoarece creează dependență.