Căldură, soare – o zi minunată să faci cunoştinţă cu nemţoaicele din vârful muntelui! Ele te-aşteptă cu pieptul dezgolit să te astâmperi… Din fiecare sfârc drept al lor curge vin, din cel stâng apă minerală!

Cu aceste gânduri am început şi de această dată urcuşul spre vârful Bistricior, munţii Călimani.

O urcare fermecătoare, în care devii una cu muntele, te regăseşti şi te bucuri de tot ceea ce ai în jur. O zi cu tine, un efort susţinut la capătul căruia ţi se promite „lapte şi miere”…

Pe măsură ce urci şi altitudinea capătă valori din ce în ce mai ridicate (ce să mai zic de inima mea care dansează step?) n-ai cum să nu observi cât de mic eşti, câtă frumuseţe, care-ţi taie respiraţia, este  în jur, ce aer curat, rarefiat, ce uşor se pot lega prietenii adevărate şi de ce puţine lucruri avem nevoie ca să fim fericiţi!

La fiecare pas, zăpada care ne scârţâie sub picioare fredonează acelaşi laitmotiv, iar braţele candelabrelor împopoţonate ne hipnotizează!

Un hohot de râs, un bulgăre care se rostogoleşte la vale, jurăminte că de mâine merg zilnic la sală, ca să mă ţină bateriile… ce mai: LA MUNTE TOTU-I MINUNAT!

Ajunsă în vârf nicidecum nu găsesc nemţoaicele! Doar băieţii să le vadă oare?

– Pe tine ce te face fericit?