Dublura uneori e mai verosimilă decât modelul autentic.
– Oare, m-am îndrăgostit atât de tare de rolul jucat pe scenă? Să-mi scot costumul? Cu sau fără el trec de la o dublură la alta.
Acum sunt Eva şi degust cireaşa de pe tort, acum sunt o Eva camuflată, care scuipă sâmburele cireşii, o
coastă a lui Adam care clocoteşte în sucul propriu, un produs alterat ce bântuie olfacţiile oglindirii călcâiului lui Ahile… O carne congelată instant alături de picătura care a umplut paharul, o bucată ce glisează pe gâtlejul genunei, o porţie ce umple şuierul ecoului astfel încât primul sunet intonat să nu-l caute şi aştepte pe al doilea, oricând s-ar hotărî el să se descompună pe covorul roşu (evaporarea sincopei, dizolvarea anacruzei)…
Un rest din care do(e)mnpărţitul nu mai face parte-n parte cu împărţitorul (cei doi care au ceva de-mpărţit nu-s unul şi aceeaşi persoană?!)
– “Domnul a dat, domnul a luat!”
– Cât mai poţi cere? Ce rest? Câtul e-naintea ta la coadă… gâtul înghite prada din care mai rămân doar resturi… între împărţitor şi rest se conturează o legătură mai specială, dar, întotdeauna resturile-s mai infime! (Paguba-i mai mare?)
Pagubă la casa melcului…
7 : 2 = 3 rest 1