Mister nedezvăluit

  • Omul, ochiul ce poate pătrunde dincolo de fizic, de materie e “hărţuit” de mii de definiţii. Cu toate acestea el rămâne un mister, o nebuloasă ce poate fi analizată din diferite unghiuri, planuri, dar niciodată pătruns până în adâncime.

    – Câte feţe o fi având omul? 9876543210 x 123456789… Zero ori unu egal zero, orice număr înmulţit cu unu e el însuşi… şi calculatorul care rugineşte pe undeva!
    – Tica-tac, hop-poc, bing-bang, zang, pleosc, trosc, bum… ce sunete ciudate!
    Culege, alege… rezolvă, absolvă, dizolvă… discerne, propune… memorează, analizează, promovează…îndrăzneşte, doreşte, iubeşte, cunoaşte… luptă, ascultă… ce de acţiuni pe care omul poate să le desfăşoare.
    – Ce este omul? Ce este el?
    Omul este o parte ruptă din întreg, o bucată de humă dezrădăcinată, o lacrimă prelinsă pe obrazul zbârcit
    îmbibată în naufragiul terestru, o fotocopie a unui model şi cu toate acestea unicat. Acesta se aseamănă şi cu un organ în destrămare, fiecare lacrimă, fiecare componentă reprezentând câte o fărâmă care se desprinde din noi şi care ne lasă mai goi, mai schilozi, adevărate schelete ambulante.
    Pariu cu soarta?… arcuş neacordat, un monolog pe scenă, ecoul unui strigăt, o urmă întărită în ciment,
    o ploaie de întrebări, scrisoare fără destinaţie, o umbră somnambulă, o sfâşiere cu dinţii, potir al
    chinurilor, o pată de culoare agăţată de un rogvaiv, un ţurţure la streşina unei mori de vânt părăsite…
    Axiomă între lumi paralele? Poarta a noua a unei alte dimensiuni? Unghii negre înfipte în gâtul
    naturii, şuierat răguşit încolăcit în jurul unui ciot ramificat, o sferă atârnată de o pleoapă întredeschisă.
    …Degete îmbibate în metal purpuriu care scuipă sânge, cicatrice schiţată cu un cărbune, acord încrestat
    în chipul statuii, o pulbere inhalată de un abis flămând, un punct în căutarea simetricului său, capac deasupra plasmei clocotite, abur descleştat din mădularele ţărânei… pionul unei table de şah cu ajutorul căreia se realizează matul, o carte din pachetul de şeptică, o venă ascunsă în talpa universului.
    – Ce este omul? Ce este el? El este un… el este o… nişte… şi, cu toate acestea, nimic.
Lasă un comentariu